Lipsa de discernamant - Cauza de nulitate - Insanitatea de spirit - informatii imobiliare

Anuntul Imobiliar

Copyright Anuntul Imobiliar UTILE

Lipsa de discernamant - Cauza de nulitate - Insanitatea de spirit

Lipsa de discernamant - Cauza de nulitate - Insanitatea de spirit


Insanitatea de spirit desemneaza situatia in care se gaseste o persoana care desi (legal) are capacitate deplina de exercitiu, totusi (in fapt) este in mod pasager ori permanent lipsita de discernamant, astfel ca incheie un act juridic (testament, donatie, contract etc.) care reprezinta o manifestare de “vointa” inconstienta, exprimata pe fondul unei tulburari mentale care i-ar anihila complet vointa de a dispune si capacitatea de a intelege insemnatatea actului incheiat.


Intr-un cuvant vorbim de o persoana lipsita de uzul ratiunii care totusi incheie un act juridic civil, astfel ca se pune problema validitatii unui asemenea act.


Pornind de la definitia oricarui act juridic civil, ce apare ca fiind: manifestarea de vointa savarsita cu intentia de a produce efecte juridice, se observa ca orice act juridic trebuia sa aiba in primul rand un caracter constient, mai précis, persoana care-l incheie trebuia sa aiba capacitatea mentala de a intelege consecintele pe care actul ce-l incheie le va produce.


Astfel se poate vorbi de o regula generala a oricarui act juridic civil, respectiv aceea a existentei la momentul incheierii acestuia a unei vointe constiente, care sa permita autorului actului sa aiba deplina reprezentare a faptelor sale si evident a consecintelor juridice pe care acestea le produc.


Nu putine sunt situatiile in care sunt incheiate acte juridice de persoane care nu se bucura de deplinul uz al ratiunii (lipsite de discernamant), chiar daca –dupa lege - au capacitate deplina de exercitiu, cu alte cuvinte, sunt persoane majore, nepuse sub interdictie care insa in momentul incheierii actului (in fapt) din diverse motive (maladii, stari congenitale, consum de alcool, furie puternica, etc.) sunt lipsite de discernamant.


Intr-un asemenea caz, desi “formal”, acestia si-au exprimat consimtamantul, totusi avand in vedere ca le este afectat caracterul constient (calitativ) al consimtamantului, fiind vorba de o insanitate de spirit, actul incheiat va fi lovit de nulitate.


Referindu-ne la sanctiunea nulitatii ce afecteaza actul si care intervine tocmai pentru neintrunirea unei conditii de fond a actului juridic, respectiv aceea a provenientei consimtamantului de la o persoana cu discernamant, se cere a se sublinia faptul ca aceasta “regula” este impusa pentru a ocroti un interes privat – al celui ce incheie actul - iara astfel nulitatea va fi relativa, antrenand o seama de conditii proprii regimului nulitatii relative, privitoare la persoanele ce pot invoca nulitatea, termenul si posibilitatea acoperirii acesteia.


Este adevarat ca sanctiunea pentru lipsa consimtamantului este nulitatea absoluta, iar astfel nefiind intrunita o conditie de validitate a consimtamantului (respectiv a proveni de la o persoana cu discernamant) aparent am fi tentati a aprecia ca si in cazul insanitatii de spirit sanctiunea ar fi tot nulitatea absoluta, insa asa cum in precedent am aratat, lipsa discernamantului este diferita de lipsa consimtamantului, in primul caz –formal - consimtamantul este exprimat intr-o forma inpropiri (in valida) dar totusi exprimat, astfel trebuie inlaturata confuzia dintre cele doua situatii care desi apropiate, sunt totusi diferite.


In continuare se pune problema dovedirii insanitatii de spirit, mai précis cine are sarcina pribei si cum se poate realize. Astfel, sub acest aspect nu trebuie pierdut din vedere ca vorbim despre o persoana cu capacitate deplina de exercitiu, care este prezumata ca avand discernamant. In atare conditii, sarcina probei revine celui care alege a sustine lipsa discernamantului, iar in caz ca nu reuseste a dovedi aceasta stare, precum si in situatia in care in urma unui efort probator reuseste sa starneasca doar o stare de incertitudine cu privire la discernamant, atunci actul va fi socotit valabil, nefiind rasturnata prezumtia existentei discernamantului care asa cum am aratat se naste din starea de drept a capacitatii depline de exercitiu.


Asa fiind, intregul efort probator trebuie sa se concentreze asupra a doua aspecte: cel dintai vizeaza probarea faptului insanitatii de spirit (a lipsei de discernamant), iar mai apoi a se dovedi ca aceasta stare exista la momentul incheierii actului, spre exemplu, in cazul unui testament, atunci cand se pretinde ca testatorul (autorul acestuia) nu avea deplinul uz al ratiunii, nu este suficient a se dovedi ca in ultima perioada a vietii aceasta era alienata mintal, ci se cerea a se dovedi ca la momentul “facerii actului” testatorul era lipsit de discernamant, altfel spus, cauza trebuie a fi contemporana actului.


O alta situatie este aceea in care se dovedeste ca anterior incheierii actului precum si ulterior acestui moment, autorul actului era lipsit de discernamant, in acest caz se naste o presupunere rationala (prezumtie) ca si intre cele doua momente starea de insanitate de spirit a subzistat, caz in care cel care beneficiaza de act, va trebui sa dovedeasca contrarul sau, ca autorul actului a avut un moment pasager de luciditate. Staruind asupra acesteia din urma situatii, se cere a preciza ca intr-un mod similar se va proceda si in cazul in care de pilda o persoana cunoscuta ca fiind senila, incheie totusi un testament, astfel ca dupa decesul acesteia, beneficiarul va avea posibilitatea sa dovedeasca faptul ca testatorul la data facerii actului, se afla intr-un moment pasager de luciditate, chiar si in situatia in care testatorul fusese pus sub interdictie (prin hotarare judecatoreasca fondata pe o expertiza medico- legala).


Dovada incapacitatii de spirit. O data cu abrogarea dispozitiunilor cuprinse in art. 449 C.civ. si care statua ca nu pot fi atacate dupa moartea autorului pentru cauza de sminteala, decat daca actul contine in el insasi dovada ca vointa s-a manifestat intr-un moment de inconstienta sau daca punerea sub interdictie a autorului se obtinuse inainte de moarte, insanitatea de spirit, fiind o stare de fapt aceasta este susceptibila de a fi dovedita cu orice mijloc de proba: martori, marturisiri, inscrisuri, prezumtii si evident printr-o expertiza medico - legala care sa aiba ca si obiectiv stabilirea daca la momentul incheierii actului, autorul acestuia avea discernamant.


O astfel de expertiza se poate realiza si dupa decesul celui vizat, situatie in care se vor avea in vedere documente, evidente medicale, etc.


O data stabilit ca la momentul incheierii actului, autorul acestuia din anumite cauze nu se bucura de deplinul uz liber si constient al ratiunii sale, actul va fi anulat cu toate consecintele ce decurg din acesta.


Avocat Artin Sarchizian


Contact: Cabinet Avocat


tel:0722.247.555/0762.358.962


e-mail:sarchizian_legaloffice@yahoo.com


 


 

Anuntul Imobiliar

Viziteaz─â-ne pe Google+