Divortul international - informatii imobiliare

Anuntul Imobiliar

Copyright Anuntul Imobiliar UTILE

Divortul international

DIVORTUL INTERNATIONAL



 



Vom utiliza notiunea generica de “divort international” in intelesul, de a desemna acea situatie factuala in care, doua persoane de nationalitati diferite sau doua persoane care nu mai locuiesc in acelasi stat membru doresc sa divorteze, trebuie sa stie caror instante sau autoritati trebuie sa se adreseze si in ce loc.

Intr-o astfel de ipoteza, cel putin doua probleme de drept substantial si procesual apar, anume, care instante din cadrul statelor membre au competenta de a judeca o cerere de divort si totodata, cum sunt recunoscute divorturile pronuntate intr-un stat membru in celelalte state.

Din perspectiva reglementarilor Noului Cod Civil, putem retine regula posibilitatii alegerii de catre parti, a legii incidente in cazul divortului, care conventie trebuie pe de o parte a fii incheiata sau modificata cel mai tarziu pana la data sesizarii autoritatii competente sa pronunte divortul, iar pe de alta parte, din punct de vedere al formei, se cere a fi incheiata in scris, semnata si datata de soti.

            Astfel, potrivit art.2.597 C.Civ, sotii pot alege de comun acord una dintre urmatoarele legi aplicabile divortului:

   a) legea statului pe teritoriul caruia sotii au resedinta obisnuita comuna la data conventiei de alegere a legii aplicabile;

   b) legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta obisnuita comuna, daca cel putin unul dintre ei mai locuieste acolo la data conventiei de alegere a legii aplicabile;

   c) legea statului al carui cetatean este unul dintre soti;

   d) legea statului pe teritoriul caruia sotii au locuit cel putin 3 ani;

   e) legea romana.

 

            In masura in care, sotii, nu au ales aplicarea vreunei anumite legi, din cele premise de lege, atunci, potrivit art.2.600 C.Civ., legea aplicabila divortului este:

   a) legea statului pe teritoriul caruia sotii au resedinta obisnuita comuna la data introducerii cererii de divort;

   b) în lipsa resedintei obisnuite comune, legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta obisnuita comuna, daca cel putin unul dintre soti mai are resedinta obisnuita pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divort;

   c) în lipsa resedintei obisnuite a unuia din soti pe teritoriul statului unde acestia au avut ultima resedinta obisnuita comuna, legea cetateniei comune a sotilor la data introducerii cererii de divort;

   d) în lipsa cetateniei comune a sotilor, legea ultimei cetatenii comune a sotilor, daca cel putin unul dintre ei a pastrat aceasta cetatenie la data introducerii cererii de divort;

   e) legea romana, în toate celelalte cazuri.

   (2) Daca legea straina, astfel determinata, nu permite divortul ori îl admite în conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romana, în cazul în care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman sau are resedinta obisnuita în Romania.

   (3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile si în cazul în care divortul este carmuit de legea aleasa de soti.

 

Cat priveste competenta instantelor, se impune a avea in vedere urmatoarele:

Din perspectiva legislatiei romane: Pe de o parte, sunt incidente normele substantiale, anume, cele prevazute in Codul Civil, anume cele privitoare la “legea divortului”; iar relativ la competenta, devin incidente dispozitiile Codului de procedura civila, anume dispozitiile art. 607 ce prevad ca “Cererea de divort este de competenta judecatoriei în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca niciunul din soti nu mai locuieste în circumscriptia judecatoriei în care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea în circumscriptia careia îsi are domiciliul paratul, iar cand paratul nu are domiciliu în tara, este competenta judecatoria în circumscriptia caruia îsi are domiciliul reclamantul.”

 

Din perspectiva legislatiei internationale; In speta Uniunii Europene, se aplica dispozitiile Regulamentului (CE) NR. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti în materie matrimonial si în materia raspunderii parintesti,

Aplica, oricare ar fi natura instantei, materiilor civile privind: divortul, separarea de drept si anularea casatoriei si atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totala sau partiala, in acest sens, prin regulamente se are in vedere: (a) încredintarea si dreptul de vizita; (b) tutela, curatela si institutiile similare; (c) desemnarea si atributiile oricarei persoane sau oricarui organism însarcinat sa se ocupe de persoana sau bunurile copilului, sa-l reprezinte sau sa-l asiste; (d) plasarea copilului într-o familie substitutiva sau într-un centru de plasament; (e) masurile de protectie a copilului privind administrarea, conservarea sau dispozitia cu privire la bunurile copilului.

Prin regulamente, se determina si competenta instantelor de judecata. Divort, separare de drept si anulare a casatoriei (Articolul 3), astfel, (1) Sunt competente sa hotarasca în problemele privind divortul, separarea de drept si anularea casatoriei instantele judecatoresti din statul membru:

(a) pe teritoriul caruia se afla:

— resedinta obisnuita a sotilor sau

— ultima resedinta obisnuita a sotilor în conditiile în care unul dintre ei înca locuieste acolo sau

— resedinta obisnuita a paratului sau

— în caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia dintre soti sau

— resedinta obisnuita a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel putin un an imediat înaintea introducerii cererii sau

— resedinta obisnuita a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel putin sase luni imediat înaintea introducerii cererii si în cazul în care acesta este fie resortisant al statului

membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit si al Irlandei, are „domiciliul” în acel loc;

(b) de cetatenie a celor doi soti sau, în cazul Regatului Unit si al Irlandei, statul „domiciliului” comun. (2) În sensul prezentului regulament, termenul „domiciliu” se interpreteaza în sensul sistemelor de drept ale Regatului Unit si Irlandei.

 

Din faptul ca, in textul precitat sunt insiruite mai multe instante, se pune o prima problema de drept, anume, daca, competenta este alternativa, prin urmare, oricare dintre aceste instante este deopotriva competenta si poate fi sesizata, ori, competenta este in ordinea preferintei legale, anume, daca de pilda, competenta apartine instantei de la resedinta obisnuita a reclamantului potrivit pct. 6 doar in situatia in care nicio instanta dintre cele aratate la pct. 1-5 nu ar fi competenta, competentele prevazute de art. 3 alin. 1 pct. 1-6 se exclud unele pe altele, in sensul ca daca sunt intrunite conditiile de la pct. 1, nu mai sunt incidente cele de la punctele 2-6, daca sunt intrunite conditiile de la pct. 2, nu mai sunt incidente cele de la punctele 3-6, s.a.m.d.

            In acest sens, urmeaza a face deosebirea intre caracterul alternativ si cel exclusiv, ce in cauza analizata nu se confunda.

Caracterul alternativ al competentei stabilita deart. 3, rezulta atat din modalitatea literara de redactare a textului (se utilieaza termenul “sunt competente”, cat si la finalul fiecarui punct conjunctiva “sau”) cat si din modul de tehnica legislativa, in care sunt insiruite instantele declarate competente, fara a fi distinct prevazut fiecare caz, separat la acte un articol, alineat, fapt corect recunoscut si de catre tribunal.

 

De altfel, caracterul alternativ al art. 3 din regulament, a fost stabilit cu titlu preliminar de careCurtea de Justite a Comisiei Europene ocazie cu care s-a statuat ca: “instantelor prevazute la articolul 3 alineatul (1) literele (a) si (b) din Regulamentul nr. 2201/2003 se întemeiaza pe mai multe criterii obiective alternative si pe inexistenta unei ierarhii între criteriile de atribuire a competentei enuntate de dispozitia mentionata. Prin urmare, coexistenta mai multor instante competente este permisa, fara a fi stabilita o ierarhie între acestea.”

 

Caracterul exclusiv recunoscut de art. 6 din Regulament, evident, se refera la faptul ca nicio alta instanta, in afara celor prevazute la art. 3 nu va fi competenta sa judece o astfel de cauza.

Asa fiind, o data stabilit caracterul alternativ de competenta instituit de art. 6, inseamna ca, oricare dintre instantele enumerate la art. 6 va fi competenta sa judece o astfel de cerere de divort, iar alegerea de competenta, in lipsa unei provederi special facuta de regulament, se va face potrivit normei de procedura interna, in speta, art. 12 C.p.C., ce prevede ca “reclamantul are alegerea între mai multe instante deopotriva competente”.

 


Av. Artin Sarchizian

 

Cabinet de avocatura “Sarchizian&Sarchizian”

Bucuresti, Calea Victoriei (P-ta Ateneului) Stirbei Voda nr.2, sc,4, ap.141bis

Tel: 0722247555 ; 0722613202 tel/fax: 0213354805

Sarchizian_legaloffice@yahoo.com

Anuntul Imobiliar

Viziteaz─â-ne pe Google+